Activități în perioada de sustenabilitate a proiectului
Activitate desfășurată în luna August 2025

Sustenabilitatea proiectului “ÎMPREUNĂ - mobilizare locală pentru educație și sănătate în Sătmărel” Educație parentală- August 2025

În luna august, temele abordate au fost dedicate preadolescenței și adolescenței, etape importante în dezvoltarea copilului. Activitățile au urmărit sprijinirea părinților în înțelegerea schimbărilor emoționale și comportamentale specifice acestei perioade.

  • stabilirea limitelor sănătoase, adaptate vârstei- Am discutat despre importanța stabilirii unor limite clare, dar flexibile, care să fie potrivite vârstei copilului. Părinții au fost încurajați să ofere reguli explicate pe înțelesul copiilor, astfel încât aceștia să se simtă în siguranță, dar și respectați. S-a pus accent pe echilibrul dintre fermitate și empatie, pentru a sprijini dezvoltarea armonioasă a copilului.
  • gestionarea conflictelor părinte–adolescent prin comunicare- Activitățile au vizat identificarea cauzelor frecvente ale conflictelor dintre părinți și adolescenți și modalități practice de rezolvare a acestora. A fost subliniată importanța dialogului deschis, a ascultării active și a exprimării emoțiilor fără reproșuri. Părinții au fost încurajați să privească conflictele ca pe oportunități de învățare și apropiere.
  • menținerea unei relații bazate pe respect și încredere- S-a discutat despre construirea și menținerea unei relații solide între părinte și copil, bazată pe respect reciproc și încredere. Părinții au fost îndrumați să fie modele de comportament pozitiv, să își susțină copiii și să creeze un mediu în care aceștia să se simtă ascultați, înțeleși și apreciați.
 
Politica de Cookie