Asociația Stea Satu Mare în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Satu Mare anunță finalizarea implementării proiectului „ÎMPREUNĂ – mobilizare locală pentru educație și sănătate în Sătmărel” derulat în perioada 01.11.2022 – 31.10.2023.
Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 49.792 € oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), în calitate de operator de program. Obiectivul proiectului este îmbunătățirea condițiilor de educație și sănătate, combaterea oricărei forme de discriminare a persoanelor defavorizate din cartierul urban dezavantajat Sătmărel.
În cadrul proiectului 120 de persoane vulnerabile au beneficiat de sprijin direct pentru îmbunătățirea condițiilor de educație și sănătate. 20 de copii școlari au fost susținuți timp de 8 luni printr-o educație incluzivă. Rezultatele arată o evoluție medie de 51% a capacității acestora de recunoaștere a cuvintelor, în timp ce 17 din 20 de copii au obținut punctaj maxim la evaluarea finală privind înțelegerea noțiunilor despre textul tipărit. 70 de copii au beneficat de stimulente pentru prevenirea abandonului școlar. Alți 20 de copii au dobândit o capacitate îmbunătățită pentru un stil de viață sănătos în urma participării la programul de educație pentru sănătate și ativitățile de permacultură. 50 de adulți din comunitate, care au frecventat workshopurile și sesiunile individuale de educație parentală în decursul celor 12 luni, și-au îmbunătățit abilitățile parentale în vederea susținerii reușitei școlare a copiilor lor.
„Calitatea educației în familie marchează timpuriu dezvoltarea personalității individului, șansele reușitei școlare și ale afirmării ulterioare. Un singur lucru «altfel» poate schimba tot. Prin activitățile de educație parentală desfășurate «altfel» în cadrul acestui proiect considerăm că am reușit să contribuim major la îmbunătățirea abilităților parentale în comunitatea de romi din Sătmărel. Parteneriatul astfel creat între părinți, DAS Satu Mare și Asociația Stea și-a demostrat puterea de a schimba în bine viețile oamenilor” - Balaj Adrian, directorul Direcției de Asistență Socială Satu Mare.
Informații suplimentare se pot obține:
Persoană de contact: Cristina Bala Funcția: Director executiv
Tel: 0261-884-330 Emai: [email protected]
www.eeagrants.ro www.frds.ro
“Working together for a green, competitive and inclusive Europe”/ ”Lucrând împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă”