![]()
Arta de a fi părinte presupune o împletire între a oferi dragoste, încurajare, susținere și a disciplina, corecta, ghida!
În această săptămână am vorbit în cadrul proiectului Impreună- mobilizare locală pentru educație și sănătate în Sătmărel despre importanța disciplinei și a stabilirii de reguli în familie.
Deciziile în educația copiilor pun o presiune mare asupra părinților. Când vorbim despre limite și impunerea acestora, una dintre emoțiile care apar este vina, însă ele reprezintă de fapt o dovadă de iubire pe care o manifestăm asupra celuilalt.
Limitele sănătoase impuse copiilor, reprezintă conturul proriei lor hărți, o hartă a vieții, pe care o creionează cu ajutorul părinților și după care se vor ghida apoi întreaga viață umplând harta cu experiențe acumulate, pregătiți fiind să gestioneze provocările.
![]()
Copiii învață care sunt lucrurile importante în viață ascultându-ne și privindu-ne!
Aceste activități de educație parentală sunt realizate în cadrul proiectului Împreună- mobilizare locală pentru educație și sănătate în Sătmărel.
Acest proiect beneficiază de un grant în valoare de 49792 € oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), în calitate de operator de program.
Organizatori: Asociatia Stea și Direcția de Asistență Socială Satu Mare Granturi SEE & Norvegiene
Fondul Roman de Dezvoltare Sociala - FRDS
Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor
Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă!