Învățăm să avem un program zilnic sănătos
Copiii își dezvoltă abilitățile de a-și forma rutine sănătoase și de a-și planifica timpul în mod eficient

Chiar dacă pare de neconceput, există încă copii de vârsta școlară în familiile din mediile vulnerabile nu știu când s-au născut sau câți ani au.

📌 În cadrul proiectului nostru comun, în timp ce Direcția de Asistență Socială Satu Mare se ocupă de educația parentală, Asociatia Stea susține educația copiilor printr-un program ce combină dezvoltarea abilităților de viață și pregătirea pentru școală.

🗓Luna aceasta copiii își dezvoltă abilitățile de a-și forma rutine sănătoase și de a-și planifica timpul în mod eficient, tema principală a activităților de educație pentru sănătate fiind: "Învățăm să avem un program zilnic sănătos".

În cadrul celei mai recente activități copii au avut ocazia de a-și consolida cunoștințele despre lunile anului și anotimpuri. Mai mult decât niște date calendaristice, lecția despre anotimpuri i-a ajutat pe cei mici să înțeleagă ritmul naturii, să observe și să compare schimbările din jurul lor.

Datorită acestor activității, copiii învață să-și construiască un program sănătos în armonie cu ciclurile naturii și înțeleg că unele activități sunt mai potrivite pentru anumite perioade ale anului.

Aceste activități de educație pentru sănătate sunt realizate de Asociatia Stea în cadrul proiectului Impreună- mobilizare locală pentru educație și sănătate în Sătmărel, în timp ce Direcția de Asistență Socială Satu Mare susține părinții acestor copii, să le poată fi alături cât mai bine pentru a crea în familie un mediu cât mai propice pentru dezvoltarea lor.

✅Acest proiect beneficiază de un grant în valoare de 49792 € oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), în calitate de operator de program.

Granturile SEE si norvegiene

Fondul Roman de Dezvoltare Sociala - FRDS

Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor

EEA and Norway Grants

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă!

 
Politica de Cookie