×
Activitate și proiecte
Apelăm pe această cale la simțul civic al sătmărenilor adresându-le din nou rugămintea să contacteze Direcția de Asistență Socială Satu Mare la numărul de telefon 0751200703 – persoană de contact Creț Nicolae – Adăpostul de noapte - în situația în care cunosc cazuri de persoane fără adăpost expuse riscului de a suferi din cauza gerului. Împreună pentru oameni ca noi!
În 11 ianuarie e marcată Ziua internațională a cuvântului “Mulțumesc”
Încă din momentul în care și-a deschis porțile Centrul de zi pentru vârstnici de pe Aleea Jiului, colectivul a avut în vedere ca pe lângă programele zilnice de socializare, să asigure și monitorizarea regulată a stării de sănătate a beneficiarilor.
Distribuirea produselor alimentare se va realiza în perioada 8-16 decembrie 2022, între orele 8.00-14.00, la Centrul Social Multifuncțional de pe strada Uzinei, zona Ostrovului. 
Reamintim că atât cererea, cât și declarația pe propria răspundere, condițiile de acordare, actele necesare, lista bunurilor care conduc la excluderea acordării ajutorului, cuantumurile ajutorului pentru încalzire și a suplimentului pentru energie, se pot ridica de la sediul instituției, str. Ilișești nr. 4, respectiv de pe pagina de internet www.dassatumare.ro și le regăsiți și atașate prezentului comunicat.
Timp de trei zile, ROMACT propune un schimb de experiență între localitățile reprezentate la cursul de manager de proiect.
Schimbul de bune practici a fost pus în scenă chiar de către Centrul de zi pentru vârstnici din municipiul Satu Mare, instituție din subordinea Direcției de Asistență Socială Satu Mare, care cu sprijinul unui colectiv format din specialiști în mai multe domenii contribuie semnificativ la îmbunătățirea vieții seniorilor sătmăreni.
Centrul Social de Urgență pentru Adulți va păstra legătura cu beneficiarii săi pentru a se asigura că sunt într-un loc bun și sigur.
Informăm pe această cale că solicitanții care nu au reușit să depună cererea pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în perioada amintită mai sus, se pot prezenta la sediul Direcției de Asistență Socială Satu Mare, strada Ilișești nr. 4, în perioada 07.11 – 15.11.2022, de luni până joi, între orele 8.30 și 14.00, pentru a depune cererile pentru întreaga perioadă a sezonului rece.
O altă sesizare a venit în cursul serii de miercuri, 2 noiembrie 2022, din partea sătmărencei Mirela F., care anunța cazul unei femei în vârstă de aproximativ 70 de ani care trăiește sub cerul liber pe terasa unei case din centrul orașului.
Politica de Cookie