Centrul Multifuncțional Alter Ego
Săptămâna europeană a mobilității a debutat în data de 16 septembrie 2023, în 3000 de orașe din Europa. În acest an, accentul este pus pe mobilitatea durabilă și eficientă din punct de vedere energetic. Activitățile plănuite includ ziua fără mașini, festivaluri ale bicicletelor, test-drive-uri cu mașini electrice, cursuri de formare în domeniul siguranței rutiere, porți deschise la companii din domeniul transporturilor și multe altele.
Cu ocazia evenimentului “Săptămână Mobilității Europene", organizat de Asociația Copacul Vieții Satu Mare și doamna Erzsébet Békéssy, președintele asociației, am fost invitați și anul acesta să participăm la activitățile desfășurate în aer liber, pe terenul de fotbal din localitatea Vetiș.
Copiii centrului au confecționat zmeie din materiale reciclabile, pe care le-au lansat alături de ceilalți copii participanți.
Responsabili de buna dispoziție, au fost roboții uriași cu lumini și sunete, alături de care cei mici au dansat și s-au distrat, pe ritmuri de zumba.
Surpriza serii a fost ocazia unică de a experimenta, pentru prima dată, balonul cu aer cald și să admirăm peisajul de la înălțime.
Mulțumim organizatorilor pentru invitație, organizarea deosebită și surprizele oferite copiilor.