În situațiile de dificultate, un rol important în a găsi soluții îl reprezintă sprijinul, pârghiile pe care le avem pentru a rezolva problemele ce apar.
Un factor important în soluţionarea situaţiilor de dificultate în care se află persoanele fără adăpost îl reprezintă colaborarea cu alte instituţii, furnizori privaţi, societatea civilă în general, comunitatea.
Adăpostul de noapte se bucură de o astfel de colaborare cu numeroase entităţi. Una dintre cele mai importante colaborări este cea cu Centrul din Dumbrava, respectiv din Tinca, judeţul Bihor. La aceste două centre au fost primiţi de-a lungul timpului, peste 50 de beneficiari ai Adăpostului de noapte. Centrul din Dumbrava/Tinca este de peste 16 ani un cămin cald pentru oamenii aflați în situații de vulnerabilitate. A luat naștere din grija și dragul de oameni, din dorința de a ajuta, dorință ce și în ziua de azi îi umple inima domnului Viorel Pașca. Și-a dorit ca oamenii fără un adăpost să nu moară de frig pe străzi, și-a dorit nu doar să le ofere un acoperiș deasupra capului, ci și afecțiunea de care au nevoie, atenția, să simtă cu adevărat că fac parte dintr-o familie.
Astfel, iată că peste 50 de persoane beneficiare ale serviciilor Adăpostului de noapte din municipiul Satu Mare, oameni fără un acoperiș deasupra capului, au fost transportate de-a lungul vremii atât cu autoturismul propriu al Direcției de Asistență Socială Satu Mare, cât şi cu sprijinul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Satu Mare la Dumbrava și Tinca în județul vecin.
De fiecare dată, au fost primite cu dragoste, cu brațele deschise, iar viața lor s-a intergrat în marea familie a celui ce a creat un loc extraordinar pentru cei nevoiași. Mulţumim şi pe această cale tuturor pentru implicare.