Domnii de la Centrul de zi pentru vârstnici își amintesc și-acum de vremurile în care doamnele erau udate cu apă din fântână, nu cu parfum, cum e în ziua de azi.
Cu prilejul activității, specialistul în prevenire din cadrul CPECA Satu Mare, Câmpan Pușa Beatrix, le-a vorbit copiilor despre încrederea în sine și în alții. Titlul activității a fost unul sugestiv - Mă simt încrezător, iar scopul a fost consolidarea încrederii în sine și în cei din jurul nostru.
Preșcolarii au venit cu pachețele personalizate pentru prichindeii noștri și le mulțumim pentru daruri. Totodată, le mulțumim părinților lor și cadrelor didactice că au ales să joace rolul Iepurașului de Paște pentru copiii care frecventează Centrul Social Prichindel.
Cu ajutorul partenerilor noștri, doamna Ana Rădulescu – în calitate de reprezentant al Asociației Asistenților Sociali din România, Serviciul de Ajutor Maltez, Fundația Maurer Alapitvány Satu Mare, Fundația Hans Lindner, Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare și Fabrica de ciocolată din Odoreu, cărora le mulțumim din suflet pentru implicare, toate familiile copiilor care beneficiază de serviciile Centrului Multifuncțional Alter Ego și ale Centrului Social Prichindel au primit câte un “coșuleț” de Paște constând în alimente de bază, produse de igienă, ciocolată și, desigur, nelipsita pască.