Înscrierile în cadrul programului se fac începând cu data de 8 iunie 2022 la sediul Centrului Multifuncțional Alter Ego, Aleea Mircești nr. 10, zilnic de la 8.30 la 15.30.
Petrecerea de Ziua Internațională a Copilului a fost una cu tematică specifică termenului de copilărie. Copilul visează și este cu siguranță mult mai capabil decât adultul să dea frâu liber imaginației și să se transforme, chiar doar preț de câteva momente sau clipe, în personajul său preferat.
Workshopul a avut loc la sediul Direcției de Asistență Socială Satu Mare, strada Ilișești nr. 4, iar cu prilejul întâlnirii de lucru specialiști din cadrul instituțiilor, organizațiilor, asociațiilor și fundațiilor care cunosc ansamblul de tehnici, proceduri și instrumente de lucru ce asigură coordonarea activităților de asistență socială au conlucrat pentru identificarea celor mai bune soluții în cazuri punctuale.