×
Noutăți/Evenimente
Din 13 octombrie începe preluarea cererilor pentru ajutorul la încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie
„Există o fântână a tinereţii: mintea, talentele, creativitatea pe care o aduci în viaţa ta şi a oamenilor pe care îi iubeşti. Când vei reuşi să atingi această sursă, vei fi învins cu adevărat bătrâneţea.” – Sophia Loren
Din vremuri de demult, bătrânii se apucau de culesul viei după ziua înălțării Sfintei Cruci, respectiv după 14 septembrie. De altfel, această dată reprezintă începutul sărbătorii Ostrovul Viilor sau Vinițel. Această ultimă denumire este și numele popular al lunii septembrie.
Gogonele în saramură pentru iarnă pregătite la Centrul de zi pentru persoane fără adăpost
Ziua Pompierilor din România marcată la Centrul Multifuncțional Social Ostrovului – Centru de zi pentru copii și la Centrul Multifuncțional Alter Ego
Activitate gastronomică deosebită în bucătăria centrului
Adaptarea la schimbări a fost dezbătută azi în cadrul grupului care a participat la consiliere psihologică
"Frunzele ard e septembrie iar Şi vântul, vântul e o vioară..."
Primăria Municipiului Satu Mare prin Direcția de Asistență Socială acordă sprijin și consiliere pentru obținerea tichetului electronic de energie
Politica de Cookie