Misiunea Serviciului de Ajutor Maltez în România este apărarea credinței și slujirea celor săraci. Organizația noastră din Satu Mare, în decursul a aproape 30 de ani de activitate, a căutat să vină în sprijinul celor aflați în dificultate și, prin programele oferite, să contribuie la binele comunității. Sediul sucursalei Satu Mare este pe str. Calea Traian nr 31.
În prezent, în municipiul Satu Mare dispunem de două servicii sociale:
Serviciul social Centru de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți, este specializat de interes local, care derulează activități cu scopul prevenirii abandonului familial și școlar, asigurării șanselor egale pentru o viață decentă pentru copii aflați în dificultate, care provin din familii dezorganizate cu venituri mici, care locuiesc în condiții precare sau a căror părinți nu au interes pentru educația și bunăstarea copilului, cu o capacitate maximă de 80 de locuri.
Serviciul social Servicii de asistenţă comunitară "Prezența ", cu activitatea specifică Serviciilor de asistență comunitară.
Servicile oferite beneficiarilor sunt: servicii de consiliere și informare, evaluare și intervenție socială, îndrumare și reprezentare pentru a intra în drepturile sociale și a beneficia de serviciile sociale acordate în comunitate.
Tipurile de activităţi desfăşurate se stabilesc în funcţie de nevoile și specificul grupului căruia se adresează, variind de la întâlniri de grup, vizite la domiciliu, ateliere de dezvoltare a abilităţilor manuale, consilierea familiilor, activități de remediere școalară, grupuri de dezvoltare personală, organizarea de evenimente (cu caracter educativ, recreativ, cultural sau spiritual), ieşiri, participarea la tabere naţionale şi internaţionale, etc. La nevoie se desfăşoară şi intervenţii în situaţii de urgenţă.
Pe lângă cele două servicii principale, organizația locală numără aproximativ 300 de voluntari activi. Ne străduim să oferim ajutor oriunde este nevoie – de exemplu, persoanelor fără adăpost, vârstnicilor etc. – și, totodată, ne implicăm activ în construirea și consolidarea comunității locale. Contribuim la viața comunității prin participarea la evenimentele orașului și suntem un sprijin de încredere pentru locuitori în situații de urgență sau în fața diferitelor pericole.