Copiii sunt minunile lumii noastre. Copiii sunt cei care prin prezența lor ne încarcă pozitiv, radiind lumină în jurul lor.
Azi, la Centrul Multifuncțional Alter Ego i-am sărbătorit pe copilașii noștri, copii care zi de zi ne trec pragul pentru a învăța prin joacă, pentru a avea sprijin la efectuarea temelor de casă, pentru a fi alături de colegii lor, legând în timp frumoase prietenii.
La Alter Ego fiecare zi e cu și despre copii, dar acum, în prag de 1 Iunie, instituția noastră a îmbrăcat haine de sărbătoare și a fost gazda perfectă pentru carnavalul lor. Petrecerea de Ziua Internațională a Copilului a fost una cu tematică specifică termenului de copilărie. Copilul visează și este cu siguranță mult mai capabil decât adultul să dea frâu liber imaginației și să se transforme, chiar doar preț de câteva momente sau clipe, în personajul său preferat.
Așadar, azi la Centrul Multifuncțional Alter Ego au venit prinți și prințese, eroi de poveste, Spiderman, Superman, karatiști din Karate Kid, dar și vampiri, Scufița Roșie, Prințesa din Pădurea Adormită și chiar eroine din Frozen.
A fost un bal mascat în toată regula, iar cum la centru fiecare zi înseamnă activități educative menite să le facă plăcere copiilor, cu toții și-au realizat propriile măști.
Atmosfera a fost întreținută de momente de dans, distractive și amuzante, dar și o dovadă că toți copiii iubesc muzica și unii mai au și un talent nativ în a se mișca în pași de dans.
Nu au lipsit surprizele! Tortul aniversar, dedicat sărbătoriților lunii mai în special, dar și tuturor copiilor în general, de ziua lor, a fost delicios. Îi mulțumim din suflet pentru tort Cofetăriei Micu!
Și cum copiii iubesc pizza, iar Pizzeria WOW ne-a făcut plăcuta surpriză de a ne oferi în dar pizza pentru toți copiii, ziua a fost perfectă. Și pe această cale dorim să mulțumim Pizzeriei WOW.
În încheiere, le transmitem tuturor copiilor gândurile noastre sincere și curate, felicitări de ziua lor, multă sănătate și multe, multe bucurii!
La mulți ani, copii!
Și, nu uitați de vorbele lui Victor Hugo care spunea: “Copilăria... O imensă nevoie de mirare”.