Înscrierile la Centrul Social Prichindel continuă!
Toate informațiile referitoare la actele necesare înscrierii la Centrul Social Prichindel se pot obține la numărul de telefon 0261.714.195 – interior 110 sau 0748109853 – persoană de contact coordonator Popescu Monica. Dosarele de înscriere se depun la sediul centrului, Aleea Ilişeşti nr. 2.

Centrul Social Prichindel, instituție aflată în subordinea Direcției de Asistență Socială Satu Mare, anunță părinții din municipiul Satu Mare că înscrierile la centru se fac pe tot parcursul anului.  

 

Primăria Municipiului Satu Mare și Direcția de Asistență Socială Satu Mare, prin Centrul Social “Prichindel”, sunt partenerii părinților sătmăreni în educația celor mici. 


Așadar, porțile centrului sunt deschise pentru prichindeii cu vârsta între 1 și 4 ani care fac parte din familii aflate în situații de dificultate, familii monoperantale, familii cu risc crescut de abandon sau neglijare. În cadrul centrului, copiii beneficiază zilnic și în mod gratuit de hrană, consiliere psihologică și de activități recreative specifice vârstei, structurate pentru o dezvoltare cât mai armonioasă!

 

Prichindeii înscriși la centru beneficiază zilnic GRATUIT de: 

-    două mese calde, hrană diversificată gătită în bucătăria centrului, gustare de două ori pe zi;
 -    hăinuțe pentru șederea în centru;
 -    scutece (pampers); 
 -    produse de igienă personală – șervețele umede, prosop, săpun, creme, medicamente în situații de urgență.

 

Centrul Social Prichindel Satu Mare oferă o paletă variată de servicii gratuite pentru copiii cu vârsta între 1 și 4 ani. Centrul social este un serviciu pentru protecţia copilului care oferă îngrijire pe timpul zilei copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 - 4 ani, asigurând menţinerea, refacerea, dezvoltarea capacităţilor copiilor şi părinţilor pentru depăşirea situaţiilor care ar putea determina separarea acestora de familia naturală. 

 


Centrul Social “Prichindel” îşi desfăşoară activitatea în municipiul Satu Mare pe strada Ilişeşti nr. 2 și are un număr de 40 de locuri sociale finanţate de la bugetul local. 

 

Zilnic, la Centrul Social Prichindel copiii sunt implicați în activități de învățare, dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, activități recreative și de socializare. Se asigură consiliere psihologică în funcție de vârstă, nivelul de dezvoltare, nevoile și aptitudinile fiecăruia, iar părinții copiilor înscriși beneficiază de consiliere și sprijin, activități de suport al familiei. De asemenea, la Centrul Social Prichindel copiii sunt serbați cu ocazia zilei de naștere, precum și de Crăciun, de Paște, 1 Iunie. 

 

Actele necesare pentru admiterea în centru sunt următoarele: certificat de naștere copil/copii aflați în întreținere, acte de identitate ale părinților (BI/CI/CP), certificat de căsătorie, adeverință de salariu părinte/părinți ( cuprinzând salariul net din luna anterioară, inclusiv valoarea tichetelor de masă unde este cazul ), adeverință de la DGFP – pentru persoanele care nu realizează venituri impozabile soț/soție, cupon șomaj, cupon sau extras cont bancar și adeverință de intrare în colectivitate de la medicul de familie ( format A4 ), respectiv analize medicale. 

 


Echipa Centrului Social Prichindel îi așteaptă pe prichindeii din Satu Mare să facă parte din marea familie care garantează zâmbete, asigură siguranța copiilor și îi educă pentru a-și dezvolta frumos deprinderi de viață independentă.
 
 
Activităţi de îngrijire, educaţie, recreere, socializare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă


 
Principalele obiective ale Centrului Social “Prichindel” sunt prevenirea abandonului, a instituţionalizării copiilor, precum şi stimularea parteneriatului cu părinţii şi menţinerea copiilor în familia naturală; asigurarea pentru copii pe timpul zilei a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere, socializare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă; asigurarea pentru părinți sau reprezentanţii legali care au în îngrijire copii de activităţi de sprijin, consiliere, educare;  asigurarea şi protejarea drepturilor copilului conform Convenţiei Natiunilor Unite; menţinerea în familie a copiilor şi acordarea de sprijin acestora, în acest fel oferind copilului posibilitatea creşterii şi dezvoltării în familie și, nu în ultimul rând, stimularea exercitării atribuţiilor parentale prin întărirea colaborării cu familia. 

 

Categorii de beneficiari


Sunt așteptați să se înscrie la Centrul Social “Prichindel” toți copiii aflați în situații de risc social, fie cu părinți plecați la muncă în străinătate, copii care provin din familii monoparentale sau cu mame minore. Beneficiarii centrului social sunt: copiii şi părinţii cărora li se acordă prestaţii şi servicii destinate prevenirii separării lor; copiii care au beneficiat de o măsură specială şi au fost reintegraţi în familie; copiii care beneficiază de o măsură de protecţie specială; părinţii ai căror copii beneficiază de o măsură de protecţie specială.



Toate informațiile referitoare la actele necesare înscrierii la Centrul Social Prichindel se pot obține la numărul de telefon 0261.714.195 – interior 110 sau 0748109853 – persoană de contact coordonator Popescu Monica. Dosarele de înscriere se depun la sediul centrului, Aleea Ilişeşti nr. 2.

 
Politica de Cookie