Joi, 11 noiembrie 2021, reprezentantul ROMACT, Laura Tartiu, alături de directorul Direcției de Asistență Socială Satu Mare, Adrian Balaj, și specialiști din cadrul DAS, au efectuat o vizită de lucru menită să evalueze stadiul lucrărilor de renovare și igienizare a scării blocului de locuințe sociale situat pe strada Târnavei, numărul 20, bloc 79 în municipiul reședință de județ.
Lucrările reprezintă de fapt obiectivul principal al proiectului “Împreună reușim”, proiect co-finanțat de Consiliul Europei și Comisia Europeană prin programul ROMACT. Proiectul “Împreună reușim” promovează ideea de responsabilizare și conștientizare a comunității asupra nevoii de întreținere și îngrijire a spațiului comun de locuit. O parte din cele 241 de persoane locatare se implică activ ca și voluntari în derularea activităților. Pe parcursul vizitei din această săptămână s-a constatat o implicare activă a beneficiarilor. Voluntarii dau dovadă de simț civic și își doresc atingerea obiectivului proiectului, mobilizându-se așadar în acțiunile de curățenie și de igienizare din scara blocului în care trăiesc.
ROMACT și Direcția de Asistență Socială Satu Mare sunt două entități care își doresc îmbunătățirea condițiilor existente ale comunității rome, dar și responsabilizarea membrilor ei prin implicarea activă. Stadiul lucrărilor din blocul de pe strada Târnavei va fi în continuare supravegheat și sunt programate o serie de acțiuni de informare și responsabilizare pentru perioada imediat următoare.
Vă reamintim că în perioada 1 octombrie 2021- 31 ianuarie 2022, Direcția de Asistență Socială Satu Mare implementează proiectul “Împreună reușim” co-finanțat de Consiliul Europei și Comisia Europeană prin programul ROMACT. Acest proiect cuprinde lucrări de renovare și igienizare a blocului de locuințe sociale situat pe strada Târnavei, numărul 20, bloc 79, Satu Mare. Valoarea proiectului este de 5000 euro care reprezintă mini-grantul alocat prin programul ROMACT.
Direcția de Asistență Socială Satu Mare ia în considerare orice formă de finanțare externă pe care o poate fructifica în sensul îmbunătățirii condițiilor și calității vieții beneficiarilor săi. Proiectul se bucură de implicarea factorilor importanți ai comunității.