Specialiștii Centrului Social de Urgență pentru Adulți – Adăpostul de noapte – pun un accent deosebit pe tot ceea ce înseamnă comunicarea cu beneficiarii.
În acest sens, în cadrul întâlnirii săptămânale cu asistenţii sociali, beneficiarii au discutat azi despre modalităţile de exprimare a emoţiilor, accentul fiind pus pe emoțiile pozitive.
Beneficiarii au învăţat ce este inteligenţa emoţională, despre care se vorbește tot mai mult în spațiul public în ultimii ani, iar după o introspecţie personală, fiecare a utilizat o formă de exprimare a unui sentiment pozitiv, specifică lui.
Astfel, unii au desenat sau au colorat, alţii au descris verbal, prin gesturi, mimică sau au ales o melodie reprezentativă să își exprime emoția pozitivă.
Învăţând să-şi exprime emoţiile, împărtăşind cu ceilalţi ceea ce simt, cei prezenţi au construit legături mai puternice de prietenie şi, totodată, o atmosferă plăcută în jurul lor. Introspecția personală, considerată fiind un pas important în ceea ce definește reconstrucția pe plan personal, deși deloc ușoară, i-a făcut pe beneficiari să își concentreze atenția către propria persoană.