Cartografierea zonelor de risc de pe raza municipiului Satu Mare
Toate persoanele identificate în locuințe improvizate au fost informate cu privire la posibilitățile pe care le au pentru a depăși momentul dificil în care se află și au fost consiliate cu privire la serviciile existente.

Miercuri, 8 noiembrie 2021, Direcția de Asistență Socială Satu Mare a realizat o amplă activitate de cartografiere a zonelor de risc de pe raza municipiului reședință de județ. 

 

Acțiunea a fost implementată prin Compatimentul Protecție Socială și Compartiment Expert local pe problemele romilor, având sprijinul Poliției Locale a Municipiului Satu Mare. 

 

Acțiunea de cartografiere a avut scopul de a identifica în cele cinci zone de risc din Satu Mare persoane expuse riscului de sărăcie și de a le oferi în același timp acestora consiliere în vederea depășirii situației de criză. Locațiile vizitate de specialiștii DAS Satu Mare au fost strada Ion Ghica, strada Botizului – în spatele blocurilor, în zona fostei gropi de gunoi, strada Zefirului – sub stadion, strada Ostrovului și pe diguri, pe malurile Someșului. 

 

Toate persoanele identificate în locuințe improvizate au fost informate și consiliate cu privire la serviciile sociale care pot fi accesate.
 

 
Politica de Cookie