În continuare, la sediul DAS se preiau cereri pentru acordarea ajutorului la încălzirea locuinței
Informăm pe această cale că solicitanții care nu au reușit să depună cererea pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în perioada amintită mai sus, se pot prezenta la sediul Direcției de Asistență Socială Satu Mare, strada Ilișești nr. 4, în perioada 07.11 – 15.11.2022, de luni până joi, între orele 8.30 și 14.00, pentru a depune cererile pentru întreaga perioadă a sezonului rece.

   În perioada 17.10 – 31.10.2022, Direcția de Asistență Socială Satu Mare a preluat cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței acordat în baza prevederilor Legii nr. 226/2021 pentru perioada sezonului rece noiembrie 2022 – martie 2023. S-au înregistrat un număr de 1.136 cereri, total din care 1.069 cereri pentru încălzirea cu gaze naturale, 43 pentru încălzirea cu energie electrică și 24 de cereri pentru încălzire cu combustibili solizi/petrolieri (lemne).

    În perioada următoare, Direcția de Asistență Socială va verifica condițiile de eligibilitate ale solicitanților, respectiv dacă se încadrează din punct de vedere al veniturilor, dacă dețin bunuri care duc la excluderea acordării drepturilor și va întocmi dispozițiile de acordare sau respingere care vor fi comunicate tuturor solicitanților.

    Informăm pe această cale că solicitanții care nu au reușit să depună cererea pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în perioada amintită mai sus, se pot prezenta la sediul Direcției de Asistență Socială Satu Mare, strada Ilișești nr. 4, în perioada 07.11 – 15.11.2022, de luni până joi, între orele 8.30 și 14.00, pentru a depune cererile pentru întreaga perioadă a sezonului rece.

        

Documente
Politica de Cookie